Top 5 cele mai rezistente flori de apartament

Top 5 cele mai rezistente flori de apartamentÎnainte de toate, merită să menționăm că florile prezentate în acest top nu sunt nici pe departe cele mai frumoase plante de cameră. Întâmplător sau nu, florile frumoase sunt și dintre cele mai capricioase, având nevoie de o permanentă atenție și îngrijire din partea dvs. Însă florile rezistente – au și ele farmecul lor, însă nu vă «obligă» să le udați foarte des, să citiți cărți despre ele sau să le afânați solul. Anume la ele ne referim în acest articol.

1. Cactusul

Cine dacă nu el? Cactusul nu are mari pretenții, decât să-l udați, măcar odată la trei săptămâni. De asemenea, acesta poate fi amplasat oriunde în cameră indiferent de soare, umbră, calitatea solului sau alți factori. Probabil deloc întâmplător, cactusul este una dintre cele mai preferate flori de apartament.

2. Crasula

Crasula este o plantă suculentă care poate fi amplasată oriunde în cameră. Totuși aceasta «solicită» să o udați, cel puțin odată la două săptămâni, iar apa care se depune în farfurie să o eliminați până la următoarea udare. Vara se recomandă să o udați măcar odată pe săptămână.

3. Dracaena

Chiar dacă este o plantă ce-și are primele rădăcini în Africa Tropicală, aceasta s-a adaptat rapid la climatul nostru. Dracaena se mai numește și «Palmier de Casă» și completează interiorul foarte frumos. De altfel, și crește repede. Pentru această plantă lumina este destul de irelevantă, important e să o udați atunci când vedeți că solul devine prea uscat.

4. Ficusul

Ficusul nu are mari pretenții pentru îngrijire însă solicită oricărui botanist pasionat să respecte o regulă strictă a sa: umbra. Ficusul urăște lumina directă a soarelui și curenții puternici de aer. E adevărat că nu puteți fi foarte indiferent(ă) față de această floare fiindcă și aspectul său într-un interior este foarte plăcut. De asemenea, ficusul poate «solicita» din când în când să-i fie șterse petalele-i mari de praf.

5. Crăciunița

Considerăm că în topul nostru își are locul și o floare cu adevărat frumoasă. E adevărat că poate fi mai capricioasă însă – cum să nu avem grijă de ea când înflorește atât de frumos? De altfel, oare nu e un miracol atunci când planta își schimbă culoarea petalelor în roșu atunci când Crăciunul este din ce în ce mai aproape? Această magie se întâmplă cu crăciunița. Totuși pentru a vedea asta, merită să o udăm măcar odată pe săptămână, să nu-i schimbăm locul prea des și să o curățăm de frunze primăvara.

Cam acesta a fost topul nostru. Îndrăzniți neapărat să cumpărați aceste flori de cameră în locuința dvs. Ele vă vor oferi un aer curat și vă vor bucura ochii cu frumusețea lor, iar în schimb – vor cere doar un pic de atenție și grijă din partea dvs.